Povestiri de troleibus (I)

În delungul meu sejur prin Chisinău, care iată ţine deja de vreo 6 ani, nu am putut sa evit plăcerea de a călători prin uimitorul mijloc de transport în comun troleibusul. Şi oricît de binecrescut nu aş fi, uneori îmi este imposibil să nu aud unele discuţii pe care le între ei pasagerii, mai ales ca ei nici nu se sinchisesc să le facă mai puţin accesibile publicului larg, unii primind chiar o oarecare plăcere ascunsă de la acest fapt. Deci iata în final se şi prevede la orizont scopul meu, care este acela de a aduce la cunoştinţa unele din ele. Astăzi încep cu prima care poartă denumirea de:

La începuturi a stat poporul moldovean şi după care a apărut omenirea

Dimineaţa. De prin blocurile Chişinăului încep să se scurgă rîurile de mulţime, care urmează să umple troleibusele, care agale şi scîrţiind din toate încheieturile, cu greu îndreptînduşi şalele de atîta povară, pornesc din loc pentru a duce cetăţenii la muncă. Undeva prin acest tumult mă mişc şi eu într-o direcţie pe care o urmez mai mult în regim automat, decît conştient, deoarece conştiinţa mea este încă în aşternutul pe care îl părăsisem cu juma' de oră în urmă. Staţia de troleibus, "Atenţie uşile se închid" şi gata, sunt pe drum. Îmi caut un loc la fereastră şi caut să nu cad pradă somnului care nu se lasă alungat cu una cu două. Astfel moţăind urechea mea prinde un crîmpei de vorbă, întorc capul, un bărbat de vreo 45-55 ani gesticulează şi îi explică ceva unui elev de 17-18 ani care îl ascultă şi îşi piteşte un zîmbet de mîndrie în colţul stîng al gurii, ceva de genul "O, da ăştea sîntem noi". Seniorul cu ceva tremur în glas îşi continuă povestirea: "Dapu' şi crezi că noi aşa sîntem, tu nu ştii că pe voi asta la şcoală nu vă învaţă, dar cînd Lomonosov se ducea la Sankt-Petesburg să înveţe apoi la universitatea ceea a lor RECTOR era moldovanul nostru Nicolae Milescu-Spătaru, care el io învăţat pe ruşi ştiinţă şi anume mai mult geografie. Da Lomonosov se ducea la Piter cu picioarele goale, că ei ruşii ştiau să facă numai opinci din scoarţă de copac, pe cînd moldovenii deja de mult trecuseră la piele de purcel, adică la noi erau mai ecologice" , urmează un rîs de confirmare şi din nou,"Da Cantemir, el era cel mai mare învăţat al vremii. O învăţat la Istanbul, şi ruşii l-o luat la ei , iar el le-o dischis prima ambasadă şi feciorul lui o fost printre primii lor poeţi. Iaca aşa să ştii cine o fost moldovenii, dar ei ruşii amuia îs tari şi mari " . Troleibusul se opreşte şi eu trebuie să ies. Însă rămîn cu o ideie, întradevăr ca naţiune, cea română este una destul de prigonită, avem şi noi stelele noastre, însă pe cînd naţiunile pe care "le-am învăţat" vorba omului au învăţat de la altele şi au progresat noi am rămas să trăim cu trecutul.

Acuma noapte buna şi mai reveniţi istorii mai sunt.