Educaţia formală-cameleonul îmblînzit care derută societatea

Înainte de a începe să-mi expun părerea voi încerca să lămuresc titlul eseului meu. Voi începe prin a spune că termenul de educaţie formală nu acoperă tot spectrul educaţional pe care eu îl voi atinge aici,dar îl voi lărgi un pic incluzînd în el şi educaţia informală realizată de stat.

            Acum că am lămurit lucrurile să purcedem la drum. Voi începe a spune că socot vinovat pentru starea actuală a societăţii în oaorecare măsură sitemul educaţional pe care la promovat statul pe parcursul acestor cincisprezece ani de independenţă.  Lămuresc  şi de ce; acest proces

a abordat pe parcusul existenţei sale  o varietate de forme  educative încît nu cred ca ia fost dat să trăiască nici unui stat european, titlu  spre care tindem azi cu toţii. Dar să începem cu începutul, după o lungă perioadă de educare de partid  prin care eram învăţaţi cu toţii să devenim nişte buni cetăţeni ai patriei noastre mari, şi multilateral dezvoltaţi, perioadă în care educaţia şi în general pedagogia era o unelată serioasă în mîna ideologiei comuniste care ne impunea cu duiumul ideologii de partid care plictiseau pe toată lumea ,dar de care încă n-am scăpat nici azi, iată-ne ziceam că stăm îngenuncheaţi în Piaţa Marii Adunări Naţionale şi ne cerem dreptul la limba noastră seculară şi la expunerea ei în grafie latină, căci de aici socot eu că a şi început istoria statului numit Republica Moldova, ca să ajungem după cîtva timp să fim liberi, independenţi să ne decidem propriul destin  şi propria forma de educaţie. Acea perioadă de timp a venit să spună : „Poftiţi domnilor sunteţi liberi să vă educati cum vreţi, dar mai ales cum puteţi” şi mare noastră nenorocire a constat în faptul că nu am prea ştiut noi cum, şi încă nici nu ştim. Dar ca orişicare care nu ştie ce şi cum, se uită împrejur şi încearcă să vadă ce se petrece  bun  în ograda vecinului şi hai şi el ca să aducă ideia altuia la sine în casă neţinînd cont de faptul că poate curtea lui nu stă exact ca a vecinului şi că cine ştie dacă ar merge şi la el pricopseala altuia. Se  apucă construieşte, iar cînd ieşuiază strică tot şi hai din nou, la fel fară chibzuinţă şi fară multă socoteală, astfel continuă şi pînă  azi.

            La început eram români pînă-n talpă, români în cuget şi-n priviri, în linii mari cum nu ne întorceai eram mai români ca românii şi această situaţie nu a ezitat să se extindă şi asupra educaţiei, care a început să copie întocmai metodele şi sitemele de peste Prut: manuale, concepţii, tactici pedagogice şi altele cîte şi mai cîte. Însă uitasem că pe teritorul nostru nu eram doar noi şi ca componenţa etnică dupa ocupaţia comunistă se mai schimbase şi unei părţi de populaţie nu îi placeau deloc limba română,iar istoria românilor le cam stătea multora în curmezişul gîtului. Care sunt consecinţele celora descrise mai sus le cunoaştem:  trei state într-unul singur de parcă Republica Moldova ar fi un fel de „Kinder Surprisse” Ce doresc a spune prin asta,  sînt conşitent de faptul că educaţia  tinerei Moldove nu avea o bază materială şi că ideile,  şi suportul material românesc ne erau ca o mană cerească, dar în vîltoarea ce ne cuprinse atunci nu s-a găsit nici un om care să poată trece toate aceste lucruri prin prisma noii societăţi  moldoveneşti care nu mai era cea din 1940,  era alta, nimeni n-a ţinut cont de faptul că una din funcţiile educaţiei este de a transmite valori spirituale şi morale, iar valorile morale şi spirituale ale României nu coincideau nicidecum cu valorile morale ale populaţiei ruse,găgăuze etc. care rprezentau şi reprezintă un procentaj considerabil în  masa populaţiei autohtone. Ei, cum era şi de aştepat nu au vrut că copii lor să înveţe o istorie a altor popoare stăine de valorile strămoşilor lor.  Această eroare  a sistemului de educaţie a şi dus  la conflictele şi ura ce domneşte în societatea actuală.

            După ce am văzut noi că ne-am ars la capitolul adaptare a unor realităţi străine la ale noastre, am început să fim ca noi, ca modovenii de parcă am venit de nicăieri fără urma de trecut şi hai să ne gospodărim singuri, şi iarăşi o greşeală am renunţat la tot ce era din trecut  şi ne-am apucat să construim totul pe loc gol alte concepţii de educaţie deja naţionale dar care şi mai mult ne-au încurcat decit ajutat. Fiind educaţi din clasa întîia că suntem români şi punctum(lucru pe care eu îl consider valabil şi azi), au început a ne spune că noi nu suntem chiar români ,sîntem un fel de naţiune metamorfozată care s-au născut în România dar au evoluat şi sau dezvoltat aparte ca un popor diferit. Acest lucru iarăşi a început să dezbine poporul  în adepţi ai teoriei vechi şi  celei noi, această deja în sînul aceleiaşi etnii. Cele de mai sus au derutat foarte mult societatea oamenii au început să nu înţeleagă ce sunt români sau moldoveni, ce limbă au română sau „moldovenească” lucru care a dus la distrugerea demnităţii de popor, a mîndriei de patrie şi neam am ajuns să fim mai nomazi deît hunii lui Attila, nu avem alt Dumnezeu decît banul fie că o recuoaştem  făţiş sau nu, acest lucru există  indiferent de cum ne închipuim noi realitatea. Da o repet de aici a început declinul educaţiei formale nimeni nu mai învaţă nimic căci elevii, studenţii şi în general cei care se instruiesc simt că nici profesorii nu sunt convinşi de ceia ce spun ei însăşi ,ei săracii profesori se pierd în atîtea planuri pedagogice apoi iarăşi noi curriculum-uri  sau altceva, cei care le fac nici ei nu pot explica exact ce au scris şi depre ce au vrut să spună în noua lege a învăţămîntului care peste un an va deveni fosta etc.  Ambiguitatea dată nu a mai putut fi suportată şi fiecare aveau curriculum-ul său  şi sistemul său educativ care avea să fie mai bun sau mai rău în dependenţă de cîtă experienţă avea pedagogul dat.

            În sfîrşit perioadă actuală vestitul, mult rîvnitul „Proces de la Bologna” mamă dragă ce furori a mai stîrnit: „Republica Moldova are şi ea un sistem educaţional de talie europeană” se părea că în sfîrşit gata cu problemele majore nu mai avem ce rezolva toate sunt stipulate de actele normative ale însuşi procesului,dar nu îi este dat populaţiei băştinaşe să poată duce un lucru bun pînă la capăt căci dacă unii stăteau şi se chinuiau să ducă Moldova în marea familie a educaţiei noi, de tip european, apoi alţii logic ar fi trebuit să ajusteze procesul educativ la aceste cerinţe ca cînd se va realiza trecerea să fie cît mai lentă şi nu aşa din tam-nisam avem proces european de studii , poftim de faceţi ceva cu el. Şi  din nou aceiaşi buimăceală unde?, cum? şi de ce? aşa trebuie nu ştie nimeni.  Acest proces nu a schimbat relativ nimic pînă cînd, iarăşi profesorii habar nu au cum să procedeze, şi ce este amuzant nici cei de la conducere tot nu prea ştiu ce să facă. Atfel că nu îi rămîne  celui din faţa tablei decît să tragă uşa clasei  şi să le spună copiilor ceia ce ştie el mai bine fie asta în conformitate cu noile standarte sau nu, şi doamne mare noroc mai avem noi de aomenii ăştia,care în timp ce alţii tipăresc prostii la Chişinău pentru a  cheltui banii statului pe nimicuri cum ar fi manualele de istorie integrată sau cele precedente despre deprinderile de viaţă, oamenii aceştia mişcă cum pot societatea intelectuală mai departe căci cine ştie poate şi la noi va fi cîndva bine,iar oameni pregătiţi şi educaţi trebuiesc oriunde.

            În încheiere aş dori să  spun că toate aceste transformările care au avut loc în perioada aceasta scurtă de timp nu au făcut decît să derute societatea noastră. Încă de pe băncile şcolii ni se încurcă total  toate reprezentările ,şi toate ideile despre societate, cum ar putea societatea să se dezvolte mai departe dacă înţelesul istoriei noastre s-a schimbat   de trei ori în 15 ani, căci  cine suntem şi încotro ne ducem habar nu avem.  Suntem  asemenea unui amnezic care are unele idei generale despre sine, dar nu ştie principalul cum îi spune şi de unde vine, deci e şi logic că nu poate fi vorba despre întrebarea unde se îndreaptă. Astfel şi noi, fără origini, fără nişte valori morale educate de pe bancile şcolii, valori care să nu se schimbe de la un an şcolar la altul, nu putem vorbi depre dezvoltare şi nici depre educaţie, dar mai degrabă despre o proprie ucidere a noastră  încetul cu încetul ca neam.